#1319

10:50 treaba buna la toamna si aproape iarna, ma rog, nu foarte aproape, este ca se ofilesc copacii si imi intra frumos lumina in camera

11:28 the’re back, sa vedem daca mai sunt amuzanti

12:29 brainstorming in birou pe alegere premii pentru o campanie:

alexandra: dar copii nu se mai joaca ca pe vremuri cu arc si sageti?

gabi: ce arc si sageti, alexandra, batatorul de covoare

13:00 de fiecare data cand ma ridic de la birou ma gandesc ce sa pun la incarcat: mouse, tastatura, casti mici, casti mari, what is going to be this time

14:52 Gabi: auziti, dar voi nu aveti treaba azi? Bogdan: Da’ ce, tu nu poti sa dai si din maini si din gura?

15:54 azi fac 11 ani in smp. pot sa primesc asta?

22:15 voiam sa povestesc putin cum a fost ziua asta acum 11 ani. Sau ce imi aduc aminte caci a trecut ceva timp si nici eu nu mai sunt atat de tanara. Insa in prima zi aici (in agentia in care am un birou si in ziua de azi) mare lucru nu am facut. Nu cred ca stia lumea ce sa imi ceara sa fac, bine, asta era culmea, si prima zi si imediat si taskuri? Am ajuns, m-am asezat la birou si mi-a parut totul atat de nou, peste puterile mele, atat de mult de asimiliat incat la 6 m am intalnit cu andrei si am baut o limonada ca sa mi vars oful. El era incantat, eu eram pe puctul de a plange, atat de speriata si atat de hotarata sa nu ma mai intorc a doua zi. Sa fie clar, problema era la mine, prea necunoscatoare in ale lumii, nu stiam cum sa abordez oameni si spatii, as fi fost mai multumita sa traiesc in linistea mea decat sa ma arunc in provocari si sa mi deschid mintea.

Dar dupa o ora jumate, sa fi fost doua, ma suna Dan, inca la birou, sa ma roage sa ma intorc pentru ca avea nevoie de o simulare pentru un pitch – el era deja de o luna pe treaba si in ziua aia mi-a spus buna, dar apoi l-am vazut mai deloc. Sa ma intorc??!? In locul in care nu voiam sa ma intorc nici macar in urmatoarea zi, tu vrei sa ma intorc acum?? La 8 seara?? Si pentru ca nici nu stiam sa zic nu, dar nici nu stiam ce vreau, m-am intors intr un birou open space aproape gol acoperit cu albastru, asta era nuanta in etajul pe care il ocupam pe mosilor vechi, un Dan imbracat in negru, ii tin minte si acum paltonul si cred ca un Traian imbracat cu o camasa albastra care avusese eveniment si la 8 iesea la o tigara pe balcon.

Ce s a intamplat?

Avem nevoie de o simulare de outfit.

De outfit. Cum sa fie?

Pai asa si asa si asa si poate asa.

Aha. Si cum o fac?

Nu stiam ce fac acolo. Nu stiam ce fac la ora aia acolo, nu stiam ce fac la job ul asta, nu stiam ce am de facut si nici ce o sa fac vreodata in viata. Dar ceva s-a intamplat atunci. O caldura si un “nu e sfarsitul lumii” au venit dinspre Dan, eu am reinvatat sa trag aer in piept si sa respir si … am facut cea mai tare simulare de outfit ever, am castigat si pitchul si … daca ar fi fost asa, am fi fost cu totii intr un film american prost. Dar nu.

Simularea nu a fost tare – am desenat ceva de mana, inca nu ma ducea capul ca pot face chestia asta in photoshop, chestia si mai misto e ca nu stiu sa desenez. Deci nu imi aduc aminte daca poza desenului meu pe hartie a ajuns in prezentare. Si nici nu cred ca am castigat pitchul. Si am si ajuns pe la 10 acasa.

Insaaaa, ce vreau eu sa zic este ca a doua zi m-am intors zambind hotarata sa mai incerc cate un desen doua si dupa 11 ani, zambesc si mai mult, dar m-am lasat de desenat.