#1676

09:40 doua poze primite ieri care m-au facut sa zambesc

Alex a adoptat un nacho patat

Am si eu un nepotel plin de iubire

12:44 cea mai mare realizare a acestei luni, pana acum, este ca nu am mai baut energizant 🤞. Dar nu e timpul pierdut 🫣

15:07 da’ ce am zis??

16:21 bucuria sta si in ce i-ai spus lui bogdan sa iti ia de la luca / carrefour / magazin, dar mai ales in ce si-a luat el si e o totala surpriza

00:26 mi au trecut prin cap doua ganduri la cele doua piese de azi, doua mai subliniate asa, ca ganduri au fost multe, va dati seama, nu se opreste capshorul asta nici noaptea. Nu va zic de piese, poate maine. Doar de ganduri. Ca oricum sunt lucruri general valabile.

Parerea mea este, asta ca sa nu fiu radicala cum sunt de obicei cand imi exprim o parere, este ca oamenii maturi, adultii, cei care sunt capabili sa faca un copil si sa l sustina, astia, da, ar trebui sa l faca dupa ce ei isi rezolva traumele principale. Pentru ca totul va trece mai departe si isi va gasi casa in sufletul urmator, iar suferinta altuia nu trebuie sa ajunga suferinta ta.

Iar in a doua piesa, a fost un moment de slabiciune al unui personaj care a spus “vreau la mama”. Vorbim de un personaj matur, abia nascuse si era atat de speriata ca voia doar sa fie langa mama ei. Si m-a lovit. Eu una nu am mai zis asta de mult timp, de foarte mult, dar imi aduc aminte sentimentul care ma destrama pe dinauntru, cum se simtea sufletul meu cand ajungeam sa spun cuvintele astea. Era de rau. Dar in acelasi timp imi aduc atat de bine aminte si sentimentul care ma elibera si vindeca atunci cand ajungeam langa mama. Cea mai vie traire este cea de sambata dimineata, aveam vreo 10 ani sa zic, ma trezeam si ma durea capul, parca bolnavicioasa am tot fost, m-am mai vindecat de cand cu plecarea de acasa, ma bagam langa ea in patul alor mei si ma lua in brate si respiram la pieptul ei. Imi trecea durerea in cateva minute. Era cald si imbratisarea ei era cel mai vindecator moment.

Vorbesc la trecut pentru nu mai fac asta. Mama cumva a devenit pisi intre timp, mai toti ii spunem asa, si oricat de alintata ar suna, parca pierde din dulceata. Si parca se transforma intr-un suflet egal si nu in unul care are grija de tine. Si pe langa toata redenumirea ei, ar mai fi un lucru, acela de cum ne-a invatat sa fim independenti, sa avem singuri grija de noi, sa stim cum sa procedam in situatii diferite, cum sa vorbim, cum sa nu avem nevoie sa fugim la pieptul ei atunci cand ne lovim de o problema. Doar ca dupa seara asta cred ca las putin garda jos si ma intorc la vindecare.